Guest Book
Emil Boc, Primar al municipiului Cluj-Napoca
Vă adresez felicitările mele pentru realizările deosebite ale echipei de baschet feminin „U” Cluj, care este pentru clujeni un simbol al sportului românesc.
Am convingerea că locuitorii municipiului Cluj-Napoca admiră şi sunt recunoscători pentru tot ceea ce a făcut echipa de bashet feminin „U” Cluj de-a lungul anilor spre gloria sportului şi baschetului românesc. Aduc omagiul meu tinerelor sportive, antrenorilor şi aparatului tehnic care au reuşit să ofere un model noilor generaţii de sportivi şi să aducă faima sportului clujean pe meridianele lumii.
În calitate de primar al municipiului Cluj-Napoca vă urez din tot sufletul să aveţi parte de deplină reuşită, de binemeritate performanţe şi succese pe plan sportiv şi în viaţa privată.























